 |
Homeopatia si istoria sa Homeopatia a aparut la inceputul secolul al XIX-lea, baze sunt puse de medicul german Samuel Christian Hahnemann (1755-1843). In prezent, homeopatia este inclusa in cadrul sistemelor heterodoxe, bazate pe terapii neconventionale, fiind oarecum desconsiderata in randul medicilor de formatie clasica, ea si-a dovedit eficacitatea intr-un numar foarte mare de afectiuni, ceea ce face ca popularitatea ei sa se inscrie pe o panta ascendenta.
| Un inceput dificil...
Intelegerea contextului, mai mult sau mai putin stiintific, al anilor de la sfarsitul secolului al
XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, este important pentru a intelege motivele care l-au dus pe Hahnemann la stabilirea unor noi
concepte privind sanatatea si boala. Acesti ani se aflau la cumpana
dintre gandirea medicala medievala si cea moderna, care lua nastere pe baza noilor achizitii din domeniul fizicii, chimiei, biologiei.
Metodele terapeutice practicate de medici in acele timpuri erau pe cat de neeficiente, pe atat de "barbare".
|
|
Sangerarea (folosita pe scara larga), prin incizie sau folosind lipitori, infometarea, purgatia, sudatia,
cantitatile mari de substante toxice, nu faceau decat sa slabeasca treptat fortele pacientului care, practic, nu mai avea putere sa
exprime simptomele bolii si, aparent, se simtea mai bine.
Necunoscandu-se cauzele bolilor, nici tratamentele nu erau mai mult decat empirice. Majoritatea medicilor se multumeau cu astfel de
practici nu numai din lipsa unui sistem coerent, dar si pentru ca erau simple si ii scuteau sa gandeasca, "cea mai grea munca sub
soare" (Hahnemann).
Nu este de mirare ca Hahnemann n-a fost multumit de astfel de metode pe care, practic, nu le-a aplicat pacientilor sai. "Era o tortura
pentru mine sa inaintez mereu in obscuritate atunci cand aveam de tratat un bolnav si sa prescriu, conform uneia sau altei ipoteze
medicale, substante care nu-si aveau locul in materia medica decat gratie unor teorii arbitrare..."
"Intamplarea" a facut ca in 1790 sa faca un experiment pe propria lui persoana cu scoarta arborelui de Cincona (din care mai tarziu se
va izola chinina), folosita pentru tratamentul malariei, despre care insa nu se stia de ce este buna pentru acest lucru. Administrandu-si
substanta respectiva, a observat ca dezvolta simptome ca si cum ar avea malarie, simptome care dispar dupa ce opreste administrarea.
A repetat experimentul de mai multe ori si de fiecare data s-a intamplat la fel. Astfel, in mintea lui Hahnemann a incoltit ideea ca o substanta capabila sa produca anumite simptome la un individ
sanatos poate eradica simptomele similare ale unui individ suferind. Ceea ce nu este altceva decat principiul de baza al homeopatiei, "Similia
Similibus Curantur".
Au urmat ani lungi de experimente si cautari si de-abia in 1796 Hahnemann a publicat o lucrare mai degraba teoretica, neavand inca
posibilitatea de a testa tratamentul pe bolnavi. A testat pe propria lui persoana aproape o suta de substante pana la sfarsitul vietii,
aceasta neavand nicidecum efecte negative asupra sanatatii, ci ajutandu-l, probabil, sa-si pastreze luciditatea mentala pana in
ultimele clipe.
Intr-un articol din 1806, intitulat "Medicina experimentala" el
ofera o idee generala despre principiile si practica homeopatiei:
• medicamentele trebuie alese numai in functie de simptomele pacientului;
• efectele medicamentelor pot fi cunoscute doar prin experimente pe oameni sanatosi, altfel nu se pot distinge simptomele bolii de cele
ale remediului respectiv;
• alegerea remediului trebuie facuta in functie de principiul
similaritatii;
• doza administrata este unica si dintr-un singur remediu;
• dozele administrate sunt mici pentru a evita agravarile;
• repetarea dozei se face in functie de evolutia simptomelor
pacientului. |
|
Punerea in practica a acestor principii, atat de diferite de cele
ale medicinei ortodoxe ale acelui timp, i-au adus faima lui Hahnemann. In 1799 el publicase deja istoria unui caz de scarlatina
tratat cu Belladonna. Dupa exemplul sau, mai multi doctori germani au folosit acest remediu in scop profilactic si curativ; din 3747
pacienti mentionati intr-un articol, doar 91 au decedat. In 1812 in timpul razboiului cu Rusia, Hahnemann a tratat 180 cazuri
de febra tifoida, din care unul singur a murit. In 1831 propune folosirea camforului contra epidemiei de holera care a bantuit
Europa de est. Unul din elevii sai din Leipzig a tratat 150 de cazuri avand doar 6 decese, in timp ce din 1500 pacienti tratati
alopatic au murit 821. Acestea sunt doar cateva exemple care-l indreptatesc pe Cleave sa scrie in "Enciclopedia biografica a
doctorilor si chirurgilor homeopati", in 1873, despre Hahnemann:
"Si-a petrecut intreaga viata, dupa varsta de 45 de ani, intr-o
extrema daruire de sine, cedand totul, refuzandu-si totul pentru
cauza umanitatii... Unii doctori isi otravesc pacientii prin
experimente in interesul stiintei, dar Hahnemann s-a otravit el
insusi pentru a-si perfecta sistemul pe care il promova. A lasat
inregistrarea a nu mai putin de 106 substante pe care le-a
experimentat pe el insusi".
Cele mai importante lucrari care ne-au ramas de la Hahnemann sunt "Organonul
artei vindecarii", in care homeopatia este prezentata pe parcursul a
291 de paragrafe, "Materia Medica Pura" o colectie de date
experimentale si de toxicologie despre remedii, si "Bolile cronice",
unde este explicata originea si abordarea terapeutica a afectiunilor
cronice, precum si remediile utile in acest scop.
Hahnemann s-a stins din viata la Paris in 1843, la varsta de 88 de
ani, in deplinatatea facultatilor mentale; a lucrat pana in ultimele
zile ale vietii sale, cand a definitivat editia a 6-a a Organon-ului,
in care prezinta o noua modalitate de preparare a remediilor
homeopate.
<< back
Recomanda unui prieten
|
|
