Cimbrisor numit si buruiana-de-balsam, cimbrusor, cimbru-de-cimp, cimbru-salbatic, iarba-cucului, lamiita, sarpun, tamiita, timian, cimbru creste pe pasune insorite, pe povirnisuri si pe liziere inguste si prefera musuroiul mic de furnici de pe cimpii. Are nevoie de mult cladura si mult soare; de aceea ii plac suprafetele pietroase si pasunile alpine unde caldura pamintului radiaza in mod special.

In arsita soarelui amezii, din pernitele florilor violete se revarsa un parfum foarte aromat care atrage insecte si albine. Au o mireasma cu totul aparte. Cimbrul a venit la noi in secolul al XI-lea din tarile mediteraneene, iar speciile cultivate si iarasi salbatice se gasesc in gradinile noastre mai cu seama cu cimbru-de-gradina (Thymus vulgaris), numit si cimbru, cimbrisor, cimbru-mirositor, iarba-cucului, lamiita. Aceasta, spre deosebire de cimbrul-de-cimp, ajunge pina la o inaltime de 50 de centimetri. Ambele au acelasi efect curativ. Cimbru este renumit inca din antichitate.

Traditia spune: „Cimbru este mai ales repezit, infierbintat si aprins. Ele stimuleaza fluxul diuretic si ciclul lunar, accelereaza avorturile, iar la o nastere normala grabeste iesirea pruncului din trupul mamei. Bautura preparata din el curata partile interne ale organismului”. In perioada de inflorire a plantei se recolteaza partea ei aeriana, care chiar si dupa uscare are miros placut si aromat.

Uz intern:
- rinite cronice, lepră, enterocolite, dispepsii, viermi intestinali, boli hepatice, bronşită, astm bronşic, laringite, traheite, tusă convulsivă, anemie, tonic digestiv, tonic nervos (paralizie, apoplexie, scleroză în plăci, trofie musculată), reconfortant general, epilepsie, alcoolism, afecţiuni renale, afecţiuni cardiace, gripă, guturai, stimularea secreţiei de lapte, vomă, abcese.
Uz extern:
- răni şi ulceraţii tegumentare, rinite cronice, reumatism, crampe abdominale, stomacale şi menstruale, spasme ale organelor pelviene (genitale).
Infuzie:
- una sau două linguriţe de plantă tăiată mărunt la 250 ml apă clocotită. Acest ceai se consumă în decursul unei zile, de trei ori, câte o ceaşcă înaintea meselor principale, dar se poate consuma şi mai concentrat folosindu-se 2-3 linguri de plantă la 250 ml apă clocotită. Din acest ceai se vor bea 3-4 linguri pe zi, tot înaintea meselor principale.

Sirop:
Florile şi tulpinile acestei plante, aşezate într-un vas de sticlă peste care se toarnă (în straturi) zahăr, se lasă să stea la un loc însorit timp de 20 de zile. Se filtrează după acest timp siropul realizat punându-se la foc mic fără a-l lăsa să fiarbă. Acest sirop este un excelent medicament pentru cazurile de răceli şi răguşeli.
Tinctură:
se recoltează inflorescenţele atât cât să poată încape într-o sticla de un l, în care se introduce floarea fără a se îndesa şi peste care se toarnă alcool pur. Aceasta sticlă se aşează lingă o sursă de căldură sau la soare şi se lasă să se macereze planta timp de 2 săptămâni. Este extrem de eficace pentru masaje la copiii firavi, slab dezvoltaţi în scopul unei fortificări a membrelor.