Leurda (Allium ursinum) - ai-de-padure, ai-sălbatic, aiuţi, aliu, aliu de iunie

Leurda creşte numai pe câmpii bogate în humus şi umede, sub tufişuri, în păduri de foioase şi alpine.

Frunzele leurdei răsar din pământ în lunile aprilie şi mai, uneori chiar mai devreme. Florile devin însă vizibile abia pe la mijlocul lui mai sau iunie.
Frunzele tinere se adună în aprilie şi mai, deci înainte de înflorire, iar bulbii la sfârşitul verii şi toamna.

Uz intern: hipertensiune arterială, ateroscleroză, hematurie, diaree acută şi cronică, balonări şi colici, tuberculoză pulmonară, hidropizie, helmintiaze, constipaţie. Uz extern: exeme, reumatism, scrofuloză, răni. Este indicată în curele depurative de primavară şi ajută la vindecarea bolilor cronice de piele. Sub forma de condiment:

Frunzele proaspete de leurda se mărunţesc ca pătrunjelul sau ceapa şi se presară pe pâine, în supe, sosuri, salate şi mâncăruri cu carne.

Tinctură de leurda:
Frunzele sau bulbii tăiaţi mărunt se introduc într-o sticlă până la gât fără a se îndesa, se toarnă deasupra rachiu de secară, sau orice alt rachiu de 38-40 % făcut în casa şi se lasă 14 zile în soare sau în apropierea maşinii de gătit. Se iau de 4 ori pe zi câte 10-15 picături în puţină apă.

Vin de leurda:
Se ia 1 pumn de frunze tăiate mărunt, se lasă sa dea câteva clocote în litru de vin alb, se îndulceşte după gust cu miere sau sirop şi se bea din acest vin peste zi, încet, înghitiţură după înghiţitură.

 << back                                                                                  Recomanda unui prieten