Unguentul de tataneasa (Symphytum officinale)
Cum se prepara unguentul de tataneasa
Mai intai se face o tinctura de tataneasa astfel: intr-un
borcan se pun 10 linguri rase de radacina uscata si macinata
de planta si un pahar si jumatate (300 ml) de alcool de 70;
se lasa la macerat 10 zile, dupa care se filtreaza.
In untul
clarifiat fierbinte (cantitatea obtinuta dintr-un pachet) se
pune o lingurita de ceara de albine curata (se gaseste in
piata la apicultori) si se amesteca pana se dizolva complet,
dupa care se lasa la racit.
Atunci cand amestecul de unt
clarifiat cu ceara are o consistenta semisolida, se adauga
treptat tinctura de tataneasa, amestecand energic, pentru a se
omogeniza.
Se pune atata tinctura cat poate untul sa absoarba
(in momentul in care am pus destula tinctura, apare o pelicula
de alcool care nu se mai inglobeaza in unguent, oricat am
amesteca). Imediat dupa preparare, unguentul se pune la
frigider, unde va fi pastrat tot timpul.
La ce foloseste
Unguentul cu tataneasa este un remediu care nu ar trebui sa
lipseasca din farmacia casei. El ajuta la refacerea rapida a
pielii dupa rani, arsuri, interventii chirurgicale. De
asemenea, favorizeaza consolidarea articulatiilor dupa entorse
si luxatii, iar in cazul fracturilor, accelereaza refacerea
tesutului osos si consolidarea oaselor.
Mai tarziu, in
perioada de toamna-iarna, masajul cu acest unguent pe tot
corpul, dupa baie, va fi excelent pentru prevenirea
reumatismului si a problemelor pielii generate de frig. Pentru
persoanele cu o constitutie firava, bolnavicioase, masajul cu
unguent de tataneasa are efecte vitalizante exceptionale.
Observatii
Unguentul de tataneasa este extrem de util pentru cicatrizarea
estetica, fiind aplicat imediat dupa inchiderea ranilor si
incetarea supuratiilor.
O alta reteta cu tataneasa
Se culeg varfuri de tataneasa inflorite, cu tot cu frunze, si
se usuca la umbra, in strat foarte subtire. Planta uscata se
macina fin cu rasnita electrica de cafea, dupa care se cerne
prin sita fina. Pulberea rezultata se amesteca cu apa calda,
pana capata consistenta unei paste.
Pasta astfel obtinuta se
foloseste imediat dupa preparare, contra candidozei vaginale,
a ranilor in zona genitala (care de obicei sunt foarte greu
vindecabile), ca adjuvant in trichomonas, infectii bacteriene.
De asemenea, se foloseste ca adjuvant in cazul cancerului de
piele, al plagilor atone si al cicatricelor cheloide.
Observatii
Acest preparat este extrem de indicat in infectiile si
leziunile cu localizare genitala. Spre deosebire de alte
substante si plante antiseptice, tataneasa nu lezeaza flora
normala, ci actioneaza mai degraba prin efectul sau
regenerativ si prin stimularea capacitatii de aparare locala.
Unguent de tataneasa pentru protectia pielii fata de actiunea
razelor solare
Cum se prepara
Se obtine intocmai ca si unguentul de tataneasa, cu unt
clarifiat, atat doar ca se pun doua lingurite de ceara in loc
de una si se adauga si doua lingurite de ulei de catina (se
gaseste in magazinele naturiste).
La ce foloseste
Combinatia de tataneasa cu ulei de catina este redutabila, ea
protejand pielea nu doar de actiunea nociva a razelor solare
din timpul verii, ci si de cea a vantului, a frigului ori a
umezelii. Se intinde unguentul pe piele in pelicula foarte
subtire, inaintea expunerii la soare sau la intemperii. De
asemenea, este foarte bun in tratarea arsurilor de gravitate
mica, in diferite afectiuni ginecologice (candidoze, iritatii
vaginale).
|