calivita

Produse Calivita

calivita

Afectiuni

calivita

Marturii

calivita

Diete         Cosul Dvs. cu Produse Calivita

 

Home calivita Zodiac calivita Femeia din zodia Berbec

 

Femeia din zodia Berbec 21 martie - 20 aprilie

Deci te-ai îndragostit de o femeie din zodia Berbecului. Nu stiu daca sa te felicit sau sa te compatimesc. Poate ca ea îsi închipuie ca dragostea e viata ei, dar e prea adanc absorbita de lumea din jur, ca sa nu mai spunem de propria persoana, pentru ca dragostea sa fie centrul existentei ei. Se poate descurca fara un barbat mai usor decat orice alta femeie pe care ai întalnit-o vreodata. Desigur, a se descurca fara un barbat nu e acelasi lucru cu a trai fara iubire. Va avea tot timpul nevoie de acel erou al viselor ei dupa care sa tînjeasca în adîncul sufletului. El poate fi o iubire de demult sau de departe, ori o iubire înca neîntîlnita, dar ea se va gîndi la el în timpul unei ploi de primavara, cînd aude un anumit cîntec sau cînd fulgera. Totusi, daca barbatul respectiv nu e o prezenta fizica în viata ei, nu îi va duce prea tare dorul.

Orice ar putea face el, ea e convinsa ca poate face mai bine. Fata din Berbec nu asteapta sa-i deschida cineva usa, îsi pune singura haina, îsi poarta singura bataliile, îsi trage singura scaunul la masa, îsi cheama taxiul si îsi aprinde tigara fara vreun ajutor masculin. Pentru ea, a face un lucru cu mîna e cel mai rapid mod de a-l duce la bun sfîrsit. Bineînteles, atitudinea aceasta nu pica prea bine vulnerabilului ego masculin. Femeia aflata sub semnul lui Marte e hotarîta sa preia conducerea, sa fie cea care preia initiativa, chiar si în dragoste. Dintre toate femeile din toate zodiile, femeia Berbec e cea de la care trebuie sa te astepti sa te ceara ea de sot, mai ales daca nu esti prea hotarît. Apropie-te cu multa precautie de o fata din Berbec. Ea vrea sa fie cea care conduce într-o poveste de dragoste.

Ai face bine sa te asiguri ca i-ai cucerit inima înainte sa o apuci de talie si sa o saruti. Altfel s-ar putea sa te alegi cu un pumn în falca si sa o vezi fugind ca o caprioara speriata. Nu te lasa înselat. Nu pudoarea feciorelnica o face sa o rupa la fuga. Nu se teme de intentiile tale pasionale, ci de faptul ca s-ar putea alege cu un sclav care o idolatrizeaza sau cu un catelus îndragostit, dispus sa o urmeze peste tot fara crîcnire. Ambele variante ar plictisi-o de moarte. Fii usor distant, tine-o în nesiguranta si tu vei fi cel urmarit si "prins la cotitura". O femeie Berbec e întotdeauna intrigata de un barbat care rezista farmecului ei. Mîndria ei o va îndemna sa faca orice ca sa-si demonstreze ca e irezistibila, chiar daca interesul pentru respectiva "prada" e trecator. Scarlett O'Hara e întruchiparea perfecta a femeii din Berbec.

Ca si Scarlett, ea va aduna la picioarele ei fiecare barbat disponibil pe o raza de kilometri întregi, iar între timp inima ei va tînji dupa singurul barbat pe care, dintr-un motiv sau altul, nu-l poate avea. Ca si Scarlett, ea se poate adapta rapid la orice conditii pentru a supravietui, fara sa se plînga. Amîndoua personajele sînt destul de puternice pentru a sfida conventiile, a înfrunta un inamic sau chiar pentru a împusca un om cu un calm înghetat pentru a-i proteja pe cei dragi. Femeia Berbec e foarte sensibila la complimente, daca acestea nu sînt gratuite. Arata-i ca o admiri, dar fara sa-i aduci laude prea înflorite sau siropoase. În dragoste, loialitatea ei e uriasa atîta timp cît reusesti sa-i mentii iubirea vie, caci e profund sentimentala.

Vei observa la ea contradictia tipica Berbecilor; nu doreste sa fii prea ostentativ cînd alergi dupa ea, dar îsi pierde repde interesul pentru tine daca esti prea detasat. Nu-si doreste un barbat complet dominator, dar nici nu o vei cîstiga stînd plin de adoratie la picioarele ei. Uluitor de idealista, uneori ea cauta în zadar acel cavaler în armura stralucitoare care sa cucereasca lumea, sa i-o ofere cu delicatete si totusi sa nu-si sacrifice masculinitatea pentru ea. Din moment ce asemenea eroi exista doar în basme si în jurul Regelui Arthur, femeia din Berbec trece deseori singura prin viata. Zilele ei sînt stralucitoare si pline de încîntare, dar noptile sînt uneori întunecate si pline de dor. Totusi, cînd visele ei înabusite se transforma în cenusa, tocmai cînd crezi ca flacara din ea se stinge, ea se va ridica dintr-un salt si va cladi un nou rug. Aceasta femeie trebuie sa fie mîndra de tine ca sa te poata iubi.

Dar nu te considera prea important ca sa observi si calitatile si talentele ei. Desi va cere mult de la tine, îti va da înapoi însutit. Femeia dominata de Marte poate fi exagerat de generoasa cu timpul si întelegerea ei, împartind cu tine cu draga inima obiectele si banii ei. Dar, cînd e vorba de dragoste, devine de-a dreptul zgîrcita. În acest domeniu, "ce-i al ei, e al ei" si nu e nevoie de prea mult ca sa-i provoci gelozia exploziva. Nu-ti exprima admiratia fata de actrita preferata în preajma ei si nu face prea multe complimente prietenelor ei. Un barbat care are o sotie Berbec ar fi mai în siguranta daca si-ar lua un secretar decît o secretara. Daca nu e pe primul loc pentru tine în toate privintele, te vei întreba în scurt timp unde a disparut asa repede toata pasiunea si emotia excitanta pe care ti-o daruia. Cînd o femeie din Berbec e ranita cu adevarat, se transforma din flacara în iceberg.

Focul ei arde intens si moare repede. Gheata ei poate fi eterna. Nu uita asta daca o iubesti profund - si e putin probabil ca va accepta sa o iubesti altfel decît profund. Femeia Berbec îl asaza pe cel iubit pe un piedestal, asteptîndu-se ca el sa se ridice la înaltimea imaginii ei imposibil de perfecte despre el, refuzînd cu încapatînare sa-i vada defectele, pîna cînd acestea nu devin prea evidente chiar si pentru ea. Daca ai de gînd sa critici iubitul, sotul sau copilul unei femei din Berbec ai face bine sa-ti pui armura, caci va deveni extrem de taioasa si va face remarci personale si usturatoare cînd vei încerca sa retezi aripile viselor ei. Din moment ce prefera compania barbatilor celei a femeilor si pretinde admiratia fiecarui barbat pe care-l întîlneste, fie ca el are noua sau nouazeci de ani, vei avea destule ocazii sa simti acele mici întepaturi provocate de monstrul verde al geloziei.

Însa ar fi mai întelept sa te abtii sa le exprimi. Pe cît de feroce posesiva e ea fata de tine, pe atît de intoleranta e fata de manifestarile tale de gelozie. Femeia Berbec va insista sa-si pastreze independenta înainte si dupa casatorie. Va trebui sa ai încredere în ea, indiferent unde s-ar duce si ce ar face, desi ea nu va avea aceeasi încredere în tine. Nu e chiar asa de rau cum pare, caci, o data ce ai cucerit-o, aceasta femeie îti e complet credincioasa. E incapabila sa iubeasca doi barbati o data, caci astfel de tradari si minciuni îi sînt complet straine. Cu exceptia unor circumstante neobisnuite, ea îti va spune în fata ca dragostea a murit înainte de a se dedica trup si suflet unei alte relatii. Aceasta femeie considera fiecare relatie în are e implicata ca fiind Unica si pentru totdeauna, asa ca i se va dedica fara retineri, fara siretenii feminine, fara trucuri cochete, sau jocuri stupide. Ca si actiunile si vorbele ei, dragostea ei e directa, fara ocolisuri.

Simplitatea emotiilor ei are o calitate curata si proaspata, dar acestea o pot baga deseori în încurcaturi. Probabil ca vei fi nevoit sa o mai tii uneori în frîi, dar va accepta acest lucru cu o surprinzatoare docilitate daca te iubeste cu adevarat. Femeile dominate de Marte au deseori cariere de succes. Pot face fata aproape oricarei profesii, de la agent de bursa si agent imobiliar, pîna la modeling si actorie. E putin probabil ca vei reusi s-o convingi sa renunte la slujba de dragul tau. S-ar putea sa faca asta pentru un timp ca sa se ocupe de viata voastra comuna, pe care o viseaza idilica si perfecta, dar dupa un timp va dori sa se întoarca la lucru. Lasati-o. Va fi mult mai iubitoare si blînda daca va fi lasata sa-si umple timpul cu ceva ce o intereseaza. Frustrarile acumulate ale celor din Berbec pot duce la probleme prea mari ca sa le mai gasiti solutii.

Nimic nu o descurajeaza pe aceasta femeie. Fie ca e o provocare, sau doar ceva ce crede ca-i va înfrumuseta viata ea va încerca sa-i faca fata, chiar daca nu e prea practic. Impulsivitatea ei îi poate provoca necazuri ce pot parea fara iesire, dar femeie Berbec crede cu tarie în miracole si, de obicei, acestea se întîmpla. Desigur, îi va iesi ceva par alb pîna va învata sa nu mai repete aceleasi greseli, caci Berbecii nu prea învata din experienta, dar spiritul ei e neînfrînt iar încapatînarea - proverbiala.

Sa nu îti faci niciodata probleme ca femeia ta din Berbec va ceda în fata farmecelor unui lup. E imuna la lupi si gigolo, dar pericolul de se lasa sedusa de un idealist e mult mai mare, mai ales daca acesta sustine o cauza pierduta. Dar nici acesta nu o va putea supune complet, caci asta e imposibil în cazul unei femei de sub semnul lui Marte. îti va cumpara cadouri, îti va împrumuta bani, te va îngriji cînd esti bolnav si te va ajuta sa gasesti o slujba, dar va astepta ca si tu sa faci aceleasi lucruri pentru ea. Va nega cu vehementa acest lucru, dar daca ea e nefericita se asteapta ca si tu sa fii, iar daca e fericita vrea sa fii la fel de fericit ca ea. Pentru o astfel de femeie, dragostea înseamna sa împarti totul în mod egal.

I se va parea firesc sa-ti foloseasca aparatul de ras, contul bancar, sa fie prietena prietenilor tai si sa împartaseasca visurile tale. în schimb, tu poti face acelasi lucru cu tot ce e al ei. Sigur, aparatul ei de ras s-ar putea sa fie tocit, contul ei bancar depasit, prieteniile ei cam superficiale, iar visurile ei cam prea mari pentru tine, dar ea nu e egoista si e dispusa sa le împarta cu tine. Daca vei refuza sa-i împartasesti un secret ai toate sansele sa o scoti din minti si nu îti doresti asta. Niciodata sa nu o faci de rîs în public cu hainele, gramatica sau comportamentul tau. Nici ea nu te va face de rîs, cel putin nu din aceste motive.
Daca îi ranesti mîndria sau îi retezi entuziasmul aproape ca îi vei frînge inima. Sînt destui cei care îi fac asta în mod constant.

Oamenilor nu le place o femeie care tine mereu sa aiba ultimul cuvînt si care se crede mai desteapta decît toti. Cînd va descoperi ca, de fapt, nu e stapîna universului va alerga înlacrimata în bratele tale, coplesita de faptul ca lumea ei s-a prabusit. Atunci vei avea ocazia sa o vezi asa cum e cu adevarat: extrem de neajutorata si vulnerabila, în ciuda fatadei ei sigure de sine. Nu e o dura, dar si-ar dori sa fie si atunci admira oamenii puternici si încearca sa-i imite. în aceste ocazii, cînd lumea rea îi distruge visele, alin-o tandru si probabil ca nu o vei pierde niciodata. Apar-o întotdeauna de inamici. Nu te va ierta niciodata daca nu lupti pentru ea sau nu îi tii partea. Dar fii pregatit sa te împaci cu ei cînd o va face si ea, ceea ce se va întîmpla, probabil, în scurt timp. Si ea te va apara pe tine.

O femeie Berbec va renunta sfidator la orice beneficiu, daca e venit din partea cuiva care i-a ranit un prieten. Indignarea ei va fi fara margini. Nimic nu le caracterizeaza mai bine pe aceste femei decît loialitatea.
Daca o iei de sotie, pregateste-te de batai de cap. Va avea multe interese exterioare familiei, caci caminul nu va fi niciodata un spatiu suficient pentru a-si manifesta energia creatoare.Sa nu te astepti din partea ei sa ciripeasca vesela si fericita prin bucatarie, verificînd placinta din cuptor. Va fi o bucatareasa destul de buna si va tine casa curata ca un pahar (cel putin partile care se vad). îti va coase nasturii si-ti va calca camasile, dar asta nu înseamna ca o sa-i si placa aceste activitati. însa o femeie din zodia Berebcului poate face aproape orice cînd e necesar.

Flacara ei seamana mai mult cu stralucirea diamantului decît cu lumina calda si reconfortanta a focului din camin. Fara îndoiala ca are o latura aspra, si momentele cînd îti va provoca agitatie vor fi mult mai numeroase decît cele în care te va alina. Dar e o femeie provocatoare si nicodata nu te vei plictisi alaturi de ea. în plus, te vei bucura de acele clipe de blîndete care îi domolesc intensitatea, daca vei avea rabdarea sa scoti la iveala aceasta sensibilitate a ei. Femeia dominata de Marte va sti sa poarte o conversatie inteligenta si îi place sa o faca. Nu te ascunde dupa ziar în timpul micului dejun, caci s-ar putea sa ajungi sa-ti faci singur omleta.

Rareori ai s-o auzi plîngîndu-se de vreo boala sau oboseala, dar cînd sufera, va stepta din partea ta foarte multa întelegere. Desi s-ar putea sa fii nevoit sa o legi de pat ca sa o faci sa se odihneasca atunci cînd are o febra de 40 de grade, fii pregatit sa o servesti la pat cînd are o durere de masea. Pe femeia Berbec nu e recomandabil sa o suni de la birou ca sa-i spui ca ai de lucru pîna tîrziu, decît daca vrei focuri de artificii. N-o va deranja sa-ti pastreze cina calda, dar nu-i va placea sa nu stie unde esti, de fapt, si ce faci, asa ca va suna la birou sa te verifice. Sotia din zodia Berbecului va face probabil o impresie excelenta sefului tau, cu conditia sa o opresti cînd încearca sa-i spuna cum ar trebui sa-si faca treaba.

Nu va avea nimic împotriva sa munceasca ea pentru a întretine familia daca ramîi temporar fara slujba, dar nu va respecta niciodata un barbat care cîstiga mai putin decît ea, desi nu-l va parasi în nici un caz din acest motiv, ci îi va gasi scuze. Daca în una din acele rare ocazii cînd simte nevoia sa se relaxeze si sa se distreze ai lipsa de inspiratie sa spui ceva dezaprobator, se va repezi direct la oglinda si la sticla de parfum. Din acest punct de vedere e la fel de feminina a însasi Eva. Femeia dominata de Marte e vanitoasa, ceea ce însemana ca e hipersensibila la orice legat de înfatisarea ei, de la vîrsta pîna la o remarca inocenta cum ca ar arata obosita, pe care ea o va lua drept o aluzie ca arata ca o hoasca trecuta.

Ca mama, va avea grija ca progeniturile ei sa fie curate, fericite, sanatoase si iubite, dar probabil ca nu-si va lua în brate copiii de cîte ori vor plînge si nici nu va fi exagerat de protectoare. În schimb, cei mici vor avea parte de numeroase sarutari dragastoase, impulsive, si îmbratisari inimoase. O mama Berbec îsi va învata copiii sa creada în spiridusi si îi va duce în parc la plimbare, ca sa le arate urmele stralucitoare lasate pe pajiste de zîne cînd au dansat în lumina lunii, acolo unde altii ar vedea doar roua de pe iarba. O astfel de mama creeaza o lume magica pentru copiii ei, caci într-o astfel de lume traieste si ea. Nu va fi un parinte indulgent, ci va insista asupra unei discipline stricte, iar copiii ei vor deveni adulti independenti.

Aceasta femeie poate fi irational de temperamentala si poate face scene violente, dar furia ei stîrnita atît de usor se va risipi la fel de repede. Nu poarta niciodata pica, nu cauta sa se razbune, nu se autocompatimeste si nici nu se macina în sinea ei. Multi îti vor spune ca o femeie Berbec e complet masculina, dar sa nu-i crezi! E femeie pîna la ultima celula sub exteriorul ei ostentativ si puternic, poate chiar prea femeie pentru un barbat obisnuit. Dar, bineînteles, un cavaler în armura stralucitoare nu e un barbat obisnuit. Daca esti un astfel de cavaler singuratic si curajos, aceasta e femeia visurilor tale, pentru care merita sa lupti cu toti balaurii din lume.

Meniu
Home
produse calivita
Produse Calivita
produse calivita
Afectiuni
produse calivita
Marturii
produse calivita
Terapii naturiste
produse calivita
Diete & Cure
produse calivita
Frumusete
produse calivita
Plante medicinale
produse calivita
Sarcina
produse calivita
Gastronomie
produse calivita
Expert
produse calivita
De retinut
produse calivita
Dictionare
produse calivita
Zodiac
produse calivita
Harta site
produse calivita
Contact

 

[Produse Calivita] [Afectiuni] [Marturii] [Terapii naturiste] [Diete & Cure] [Frumusete] [Plante medicinale]

 [Sarcina] [Gastronomie] [Expert] [De retinut] [Dictionare] [Zodiac] [Harta site] [Contact] [Cum Comand]

cautare personalizata
2005 - 2013 Sanatateata.com